Nume de cod WP 6:

inovare socială, în cea mai defavorizată zonă a Clujului

Zona Metropolitană Cluj gestionează componenta „Muncă Informală” (Work Package 6 – WP 6) a proiectului Cluj Future of Work, focalizată pe comunitățile defavorizate din zona Pata Rât, una dintre zonele cu cel mai mare procent de locuitori prinși în „spirala sărăciei”. ZMC și-a asumat această componentă, pe baza experienței anterioare de implicare în rezolvarea problemelor acestor comunități și în congruență cu alte proiecte pe care le desfășoară în zonă.

În cadrul WP 6, încercăm să înțelegem mecanismele muncii informale de aici, pentru a putea găsi acele soluții prin care cei care o practică să aibă acces la piața reglementată.

De la începutul proiectului s-au făcut mai mulți pași concreți în acest sens.

Fundamentare științifică

În primul rând, am supervizat elaborarea unei evaluări științifice a practicilor de muncă informală la nivelul zonei metropolitane cu un accent pe Pata Rât. Cercetarea a fost realizată de experți de la Facultatea de Sociologie și Asistență a Universității „Babeș-Bolyai. Rezultatele preliminare ale studiului au fost dezbătute în luna octombrie 2019, de toți actorii relevanți, după care studiul a fost dat publicității în decembrie 2019. Raportul a fost prezentat în cadrul Conferinței Internaționale UIA FoW, eveniment care a marcat lansarea oficială a proiectului.

Studiul a relevat coexistența mai multor tipologii de muncitori informali, cum ar fi zilierii în oraș, muncitorii sezonieri, persoanele care colectează și reciclează deșeuri de pe rampa de gunoi sau cele care fac același lucru în oraș. Puteți consulta/descărca tot documentul aici.

Bugetare participativă

Activitățile pe teren au început prin consultarea unor grupuri mici de persoane care fac parte din tipologiile de muncitori informali relevate de cercetarea sociologică. Scopul acestora a fost de întocmi o listă preliminară de necesități ale comunităților. Mai departe, am organizat patru ședințe de tip bugetare participativă. Scopul acestora a fost de a identifica acele nevoi legate de accesul la piața muncii, care pot fi rezolvate în cadrul WP 6 și prioritizarea lor, în funcție de bugetul disponibil.

În ianuarie-februarie 2020, au avut loc cele patru ședințe, fiecare dintre ele fiind organizată în câte o subzonă: „Cantonului”, „Coastei”, „Dallas” și, respectiv, „Rampă”.

Pentru pregătirea ședințelor, facilitatorii ZMC au întocmit împreună cu locuitorii zonei o listă prealabilă cu toate nevoile comunitare, enunțate la întruniri anterioare din cadrul proiectului, la care s-au adăugat ideile sintetizate într-o sesiune dedicată problemelor specifice persoanelor de sex feminin.

Prioritățile relevate la procesul de bugetare participativă au fost legate de asigurarea mobilității și extinderea transportului public în zonă, realizarea unei campanii de curățenie, asigurarea accesului la toalete și dușuri, îmbunătățirea condițiilor de locuit, dar și intervenții legate de sprijinirea micilor antreprenori, prin încurajarea unor afaceri noi, derularea de cursuri antreprenoriale sau de recunoaștere a abilităților.

De exemplu, în comunitatea Cantonului, cea mai importantă nevoie identificată a fost instalarea de WC-uri și dușuri, la fel și în comunitatea Rampă. Lipsa acestor dotări sanitare minime are un impact major asupra obținerii și păstrării locurilor de muncă de către persoanele din comunitate, au indicat reprezentanții celor două comunități.

Opțiunile oamenilor au fost înregistrate prin vot deschis, cu posibilitatea de a vota oricâte dintre nevoile menționate, cu o eventuală rundă a doua, pentru a limita opțiunile alese la trei-patru nevoi per comunitate. Nu a fost cazul niciunei runde a doua.

Module sanitare

La foarte scurt timp după încheierea procesului de bugetare participativă, ne-am confruntat cu un eveniment disruptiv, respectiv izbucnirea pandemiei COVID-19. Noile realități au impus o ajustare „din mers” a WP 6 la noi realități, pe care nu le-a putut intui nimeni la startul proiectului. Prin urmare, am urgentat instalarea unor unități sanitare mobile în zonă, accesul la apă curentă fiind atât o nevoie identificată în timpul procesului de bugetare participativă, cât și o condiție esențială pentru protejarea populației în fața pandemiei, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății.

Astfel, prin WP 6 au fost achiziționate și montate două unități mobile, fiecare dotată cu: trei boxe WC, trei boxe dușuri, patru lavoare independente, un boiler electric de 300L și un radiator electric. Acestea au fost instalate la sfârșitul lunii martie. Investiția a fost în valoare de 68.700 de lei.

Inițiativa a fost primită călduros de localnici. „Ne e foarte bine, și nouă, și copiilor… Înainte… tot la covată, la lighean… vă dați seama, nu ne puteam spăla ca lumea. Dușurile altfel sunt, ne permitem și noi să ne spălăm ca oamenii, nu mai mirosim”, spunea la o lună după instalarea modulelor sanitare Cosmin Elekes, tatăl a doi copii, care trăiește în zona Cantonului.

Alimente de urgență

În același context al ajustării la noile realități, echipa de proiect a găsit o soluție pentru a veni direct în ajutorul comunităților de la Pata Rât, prin furnizarea unor pachete de alimente. Decizia a venit în completarea unei inițiative similare a primăriei municipiului, care, în perioada stării de urgență, a distribuit de mai multe ori pachete alimentare gratuite pentru comunitățile de la Pata Rât.

Măsura a fost adoptată și aprobată cu repeziciune, dat fiind faptul că, prin instituirea carantinei, membrii comunității de la Pata Rât, din care majoritatea muncesc informal pe rampa de gunoi sau în oraș, s-au aflat în situația în care libertatea de mișcare a fost limitată drastic. Astfel, ei s-au aflat în imposibilitatea de a-și desfășura activitățile care le asigură traiul de zi cu zi. Pentru a răspunde acestei situații de urgență, aproape 1.000 de pachete de alimente au fost distribuite la Pata Rât. Distribuirea alimentelor a fost realizată prin intermediul Direcției de Asistență Socială și Medicală a Primăriei Cluj-Napoca și susținută de facilitatorii comunitari ai ZMC.

„Este datoria noastră de oameni, în primul rând, și, apoi, datoria noastră de asociație aflată în slujba comunității, de a-i ajuta pe cei mai vulnerabili, de a nu lăsa pe nimeni în urmă. Suntem bucuroși că am putut pune umărul la această inițiativă și vom continua să o susținem”, declara atunci Adrian Răulea, manager al ZMC.

Și această inițiativă a fost salutată de membrii comunităților. De exemplu, Felicia Coloji și fiica sa, Alesia, care locuiesc în zona „Dallas”, au ridicat pachete pentru toți cei patru membri ai familiei. „Ne sunt suficiente pentru astăzi, la toată familia. Le mulțumesc oamenilor că au milă de noi și de copii”, spunea la vremea respectivă femeia, în vârstă de 35 de ani. Ea muncea ca zilier în oraș, dar a rămas fără sursă de venit în timpul stării de urgență.

Suma de bani direcționată pentru pachetele de alimente a fost de 13.400 de lei.

Wireless gratuit

O altă intervenție majoră pentru ameliorarea condițiilor de viață și facilitarea accesului pe piața muncii a fost făcută la scurtă vreme după relaxarea măsurilor de combatere a pandemiei.

Este vorba de instalarea echipamentelor necesare acoperirii cu internet wireless a celor patru comunități de la Pata Rât. Această inițiativă a răspuns obiectivelor asumate de ZMC în cadrul WP 6, respectiv facilitarea accesului pe piața muncii pentru comunitatea din Pata-Rât, dar, simultan a avut și un alt efect pozitiv, răspunzând unei necesități imediate referitoare la școlarizarea la distanță, online, a elevilor.

„Asigurăm acces gratuit permanent la bazele de date cu locuri vacante și la toate celelalte servicii pe care le oferă Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă, dar și la platformele online de recrutare. Pe de altă parte, este clar că o parte din activitatea școlară va continua să se deruleze online și în următorul an școlar, iar prin intermediul internetului gratuit, școlarii din zonă vor putea lua parte la acestea, fără grija că li se epuizează pachetul de date preplătit sau cresc costurile abonamentului personal”, explică Zoltan Coraian, director general al ZMC.

Un astfel de exemplu este Sara Varga, în vârstă de șapte ani, în clasa I la Școala „Ion Agârbiceanu”, care locuiește în zona „Coastei”. „Îmi fac temele pe caiet, apoi le fotografiez, intru în contul de Teams și le trimit de pe tabletă, să le verifice învățătoarea”, ne-a spus Sara.

„Sigur că suntem bucuroși. De când așteptam asta. Nu neapărat pentru mine, cât pentru fiica mea, să poată să facă orele de școală pe internet”, a reacționat și Crina Covaciu, o altă locatară din zona Coastei.

Investiția totală în echipamente, consultanță, mentenanță și suport tehnic a fost de aproximativ 77.000 de lei. Abonamentul de date necesar pentru funcționarea wireless-ului este asigurat de Primăria Cluj-Napoca.

WP 6 este construit pe structura WEAST, o teorie a schimbării, în cinci pași, elaborată de Centrul Cultural Clujean. Acronimul acoperă cinci faze distincte ale transformării comunității, cu fiecare literă semnificând un rol diferit pe care și-l asumă actorii implicați în schimbare.

W de la „Wonder” (a se întreba): descrierea situației de la care am pornit. Activitatea circumscrisă acestei idei a fost elaborarea raportului de evaluare a muncii informale în cele patru comunități de la Pata Rât.

E de la „Explore”
(a explora): imaginarea și căutarea de noi posibilități de schimbare. Munca de zi cu a facilitatorilor comunitare, care culeg feedback din comunitate, precum și ședințele de bugetare participativă, toate acestea fac parte din munca de explorare a noilor posibilități.

A de la „Activate”
(a activa): testarea schimbărilor la scară mică. Este vorba, practic, de a prototipa schimbarea imaginate în activitățile precedente. În acest capitol intră instalarea modulelor sanitare și a infrastructurii pentru internet wireless. 

S de la „Share”
(a împărtăși): bineînțeles, nu facem un secret din munca pe care o depunem, dar păstrăm difuzarea pe scară largă a concluziilor la care am ajuns pentru o fază ulterioară a proiectului

T de la „Trust”
(a avea încredere/ a îndrăzni): replicarea în masă a noilor concepte descoperite. Acesta este obiectivul principal al întregului demers. Concret, la finalul proiectului, în 2021, sperăm să putem pune în fața autorităților o propunere de politică publică adaptată la realitățile locale și să asistăm autoritățile locale la realizarea unui proiect de aplicare a ei. 

Componenta „Munca Informală” a proiectului Cluj Future of Work studiază cine și de ce este privat de dreptul la muncă, iar apoi propune, într-un mod participativ, acțiuni punctuale pentru a contracara aceste neajunsuri, dar și politici publice care privesc comunitatea locală.

Subiectul îl constituie munca informală la nivelul zonei metropolitane Cluj-Napoca, cu accent pe comunitatea defavorizată  Pata Rât, o așezare urbană informală, situată la marginea orașului.

Principala ipoteză a acestui pachet de lucru este că, atunci când comunitatea este consultată și implicată, alături de administrația publică și societatea civilă, în adoptarea unor concepte noi pe piața muncii, accesul grupurilor defavorizate la drepturi fundamentale – de exemplu, dreptul la muncă – se îmbunătățește.

Prin urmare, se caută o mai bună înțelegere a raționamentelor din spatele muncii informale în comunitățile defavorizate și se urmărește experimentarea unor soluții care ar putea fi replicate și în alte zone vulnerabile ale municipiului și zonei sale metropolitane. 

În următoarea perioadă ne vom concentra pe asigurarea unei mai bune mobilități pentru membrii comunităților, prin îmbunătățirea serviciului de transport public. Totodată, vom oferi servicii de susținere, pentru dezvoltarea a cel puțin cinci idei de afaceri, tip start-up.

Pentru acestea, vom căuta soluții de finanțare și vom crea sinergii cu programul Culturepreneurs. La final, pe baza experienței dobândite în componenta „Muncă informală”, urmărim să propunem o politică publică în domeniu, care să fie adoptată de consiliul local.