Comunitate VeDe: Veni, vidi, vici și mergem mai departe

ADI Zona Metropolitană Cluj a organizat miercuri, 9 februarie, conferința de închidere a proiectului „Comunitate VeDe”, implementat în ultimii doi ani și patru luni, împreună cu Universitatea „Babeș-Bolyai”.

Comunitatea VeDe a fost un proiect major al ZMC, menit să vină în ajutorul victimelor violenței domestice din Cluj-Napoca și împrejurimi. A fost un proiect complex, cu mai multe obiective, cel mai important fiind consilierea și susținerea victimelor.

Pe lângă echipa proiectului și întreaga echipă executivă ZMC, la conferința de închidere a proiectului au participat doamna Hegedüs Csilla, secretar de stat la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, doamna Oláh Emese, viceprimar de Cluj- Napoca și domnul Liviu Miclăuș, directorul executiv al structurii regionale din cadrul programului operațional prin care a fost finanțat proiectul (OIRPOSDRU NV).

De asemenea, a mai vorbit directorul ZMC, Zoltan Coraian, iar echipa proiectului a prezentat principalele activități, rezultate și probleme pe care le-a avut de depășit.

Doamna secretar de stat Hegedüs Csilla, a elogiat proiectul în cadrul intervenției sale, subliniindu-i abordare integrată.

„Nu cunosc proiecte atât de complexe în acest domeniu, care să ajute persoanele să își refacă viața. (…) Avem nevoie de o schimbare de mentalitate, iar voi ați făcut pașii necesari în această direcție”, a declarat secretarul de stat.

Secretarul de stat Hegedüs Csilla, în timpul conferinței / Captură video

La rândul ei, doamna viceprimar, Oláh Emese, a salutat rezultatele proiectului și a reiterat angajamentul administrației locale pentru susținerea inițiativelor de acest tip.

De asemenea, domnul Liviu Miclăuș, vorbind din partea finanțatorului, a declarat că, de fiecare dată când i se va cere fișe de proiecte de succes în domeniu, va indica spre Comunitatea VeDe, „pentru a transforma acest proiect într-un exemplu replicabil în toate județele Regiunii Nord-Vest”.

Toți invitații au subliniat necesitatea ca proiectul să meargă mai departe, chiar dacă finanțarea prin care a fost pus pe roate s-a încheiat. Susținerea în continuare a activității a fost asumată de ZMC, care va căuta să o finanțeze cu prioritate, din fonduri europene.

Peste 200 de victime sprijinite și protejate

Scopul principal al proiectului a fost de a combate violența domestică pe raza ZMC, iar acest lucru s-a urmărit prin acordarea asistenței necesare victimelor violenței domestice, dar și informarea și educarea comunităților, pentru prevenirea acestui fenomen.

Astfel în cadrul proiectului s-au oferit servicii de asistență complete și gratuite, de la consiliere psihologică, la asistență în relația cu instituțiile, practic tot de ce are nevoie o victimă a violenței domestice pentru a-și rezolva problema, mergând până la reprezentarea în instanță și decontarea certificatului medico-legal, dacă este cazul. În acest scop, Comunitate VeDe a dispus de echipe de experți, multidisciplinare, care au tratat personalizat, fiecare caz în parte.
Pe cifre, Comunitatea VeDe și-a propus și a reușit să contribuie la reducerea cazurilor de violență domestică și să ofere măsuri de sprijin și protecție pentru peste 200 de victime.


Spot audio de conștientizare, realizat în cadrul proiectului:


„Pentru a atinge toate aceste obiective, în cadrul proiectului s-a înființat un centru de consiliere pentru prevenirea și combaterea violenței domestice, la nivelul Zonei Metropolitane Cluj (cele 19 comune), primul de acest fel din România. Totodată, a fost dezvoltat un centru similar la nivelul municipiului Cluj-Napoca, gestionat de Universitatea «Babeș-Bolyai». De asemenea s-au format două echipe multidisciplinare, care au oferit servicii destinate victimelor violenței domestice: una la nivel urban și una la nivel metropolitan. Este vorba de echipe care cuprind asistenți sociali, psihologi, experți în drept și alți consilieri care pot oferi suport victimelor violenței domestice”, a explicat managerul de proiect, Maria Stoleru.

Instruire și informare

În paralel, aproape 40 de specialiști din administrația locală a municipiului Cluj-Napoca și a celor 19 comune care fac parte din ZMC au beneficiat de instruire, pentru a putea să intervină prompt și eficient în cazurile de violență domestică. Toate aceste activități au avut loc pe fundalul unei campanii de informare și conștientizare la nivelul ZMC, cu privire la măsurile de combatere și de prevenire a violenței domestice.

În cadrul campaniei au fost distribuite 15.000 de pliante și afișe, cu privire la proiect și serviciile furnizate prin el. Informațiile au fost diseminate și printr-o serie de 20 de întâlniri informale, denumite „Cafeneaua Femeilor”. De asemenea, au fost organizate 20 de proiecții de film și o instalație artistică.

„Cafeneaua femeilor” desfășurată la Cojocna / Foto: Maria Stoleru

Valoarea proiectului a fost de 1,84 milioane de lei, proveniți dintr-o finanțare europeană, în cadrul Programul Operațional Capital Uman.

„Sunt de părere că astfel de inițiative, de combatere a violenței domestice nu trebuie să aibă final. Ca să fac o comparație la modă, ele sunt ca energia, care trebuie neîncetat produsă, pentru a ne da lumină și căldură. La fel, fiecare dintre noi avem datoria de a milita în fiecare zi împotriva oricărui fel de violență în societate. Iar violența domestică este una dintre cele mai dureroase forme de agresivitate pe care le putem întâlni, fiindcă ea să întâmplă în spațiul nostru cel mai intim, în casă, acolo unde toți ar trebui să ne simțim ocrotiți. Din aceste motive, cred că lupta împotriva violenței domestice nu trebuie să înceteze, chiar dacă finanțările europene se mai termină”, a declarat, la încheierea proiectului, directorul ZMC, Zoltan Coraian.

Leave a Comment

Your email address will not be published.