Cu ocazia zilei de 1 iunie, ADI Zona Metropolitană Cluj (ZMC) are bucuria să anunțe lansarea unui proiect major, care își propune să îmbunătățească bunăstarea copiilor cu vârste cuprinse între 10 și 18 ani din comunități aflate pe raza zonei metropolitane Cluj. Proiectul se numește „Knowledge-Based Youth Development Strategy (KYDS) – Strategia pentru Dezvoltarea Tineretului Bazată pe Cunoaștere” și are o durată de 24 de luni, până în martie 2027, cu un buget de 884.000 de euro. KYDS este finanțat de Fundația Botnar (www.fondationbotnar.org) și implementat de ZMC, în parteneriat cu UNICEF, Universitatea Babeș-Bolyai – Facultatea de Sociologie și Asistență Socială și Fundația Alt Art.
Printr-o abordare participativă și inovativă la nivelul zonelor metropolitane din România, proiectul KYDS își propune îmbunătățirea bunăstării copiilor din comunitățile rurale din zona metropolitană Cluj prin implicarea directă a acestora în procesele de cercetare, planificare, intervenție și monitorizare. Alături de copii, părțile interesate locale vor fi implicate activ în proiect.
Concret, proiectul a debutat cu o fază de cercetare și analiză preliminară, aflată în derulare. Aceasta include elaborarea criteriilor de selecție pentru localitățile care vor fi incluse în proiect, dar și colectarea și analiza datelor cu privire la implementarea drepturilor copiilor din întreaga zonă metropolitană, precum și cartografierea inițiativelor deja existente.
În a doua fază, va fi implementat un proiect-pilot în comunitatea marginalizată de la Pata-Rât, iar în a treia fază, vor fi implementate planurile de acțiune în localitățile selectate, în număr de patru. Aceste planuri vor include descrierea problemelor, a obiectivelor și a activităților concrete, pentru promovarea bunăstării copiilor.
Proiectul KYDS va asigura și sumele necesare implementării unor investiții, care vor fi alese de copii pentru localitățile lor.
Monica Graff, managerul departamentului social al ZMC explică:
„Cum am imaginat proiectul? Ce vom face noi în localitățile de implementare? Ne vom pune la masă cu copiii și tinerii de acolo, îi vom asculta și îi vom ajuta să își definească problemele cu care se confruntă, dorințele și îi vom stimula să se gândească la acțiuni tangibile care să sprijine rezolvarea problemelor. Apoi, le vom asigura fondurile necesare pentru implementare. De exemplu, poate copiii ajung la concluzia că își doresc foarte mult o nouă sală de festivități la școală. Le vom furniza suma necesară pentru acea investiție și îi vom implica în procesul de derulare a investiției, ascultându-i despre cum ar trebui să arate ea la final”.
De asemenea, în cadrul proiectului, vor fi organizate evenimente de educație nonformală și culturale, sesiuni de instruire și consolidare a capacității pentru părțile interesate, precum și schimburi de experiență între localități.
Rezumând, câteva dintre obiectivele-cheie ale proiectului sunt:
- Evaluarea cuprinzătoare a nevoilor copiilor din Zona Metropolitană Cluj, utilizând metodologii de cercetare-acțiune participativă.
- Cartografierea inițiativelor existente pentru copii și promovarea bunelor practici.
- Dezvoltarea, într-o manieră participativă, a planurilor de acțiune locale, împreună cu copiii, pentru a aborda nevoile identificate.
- Realizarea de intervenții bazate pe nevoile identificate anterior.
ZMC, în calitate de lider de proiect, va coordona toate activitățile, sprijinind cartografierea inițiativelor existente și selecția localităților, elaborarea și implementarea planurilor locale și consolidarea capacităților. Universitatea Babeș-Bolyai, prin Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, va fi responsabilă de componenta de cercetare. UNICEF va sprijini proiectul prin acordarea de asistență tehnică atât în ceea ce privește cercetarea, cât și implementarea intervențiilor. Fundația Alt Art va sprijini pilotarea și implementarea, prin activități de facilitare culturală și va coordona activitățile culturale.
Directorul de programe al ZMC, Adrian Răulea:
„Proiectul KYDS reprezintă pentru noi o bornă, fiind un proiect cu o finanțare importantă provenită din mediul privat. Și aici trebuie să mulțumesc Fundației Botnar pentru deschiderea față de inițiativa noastră, sprijin constant și flexibilitate. Proiectul propriu-zis este un pas semnificativ în direcția asigurării unei vieți mai bune pentru copiii din zona metropolitană Cluj, recunoscând și valorificând vocea și potențialul acestora. El se circumscrie intereselor constante ale organizației noastre din domeniul politicilor sociale locale, legate concret de starea de bine a copiilor. Suntem bucuroși că am reușit să construim un parteneriat solid, cu UNICEF, UBB și Fundația Alt Art, pentru a derula acest proiect.”
Proiectul KYDS se aliniază direct cu Garanția Europeană pentru Copii și Strategia Națională pentru Protecția și Promovarea Drepturilor Copilului 2022-2027. Prin mecanisme participative dedicate copiilor, planuri locale de acțiune dezvoltate colaborativ, intervenții concentrate pe comunitățile rurale și consolidarea capacității instituționale, KYDS contribuie activ la îmbunătățirea condițiilor de viață și la integrarea drepturilor copilului în politicile publice.
