Apariția noilor echipamente în pădurea-parc Făget a început să fie semnalată de tot mai multe persoane, prin fotografii și postări în social media. Dat fiind interesul creat, iată răspunsuri la câteva din întrebările frecvente pe care le-am sesizat.
Pe unde se poate intra în pădurea-parc?
Iată coordonatele GPS pentru trei puncte principale de acces:
Acces dinspre Sunny Hill: 46°42’57.5″N 23°34’59.6″E
Acces dinspre pensiunea Serena: 46°43’33.7″N 23°35’01.2″E
Acces dinspre Feleacu: 46°42’54.9″N 23°35’26.4″E
Mai jos găsiți o hartă Google, cu cele trei intrări marcate:
Cui folosește o pădure-parc?
Pădurile-parc sunt un concept relativ nou, chiar și pe plan european. Ele se amenajează în apropierea orașelor, funcționând ca zone de agrement și recreere în natură. Intervențiile asupra lor sunt minimale și au ca scop doar îmbunătățirea experienței celor care le vor frecventa, fără a deranja în vreun fel ecosistemul. Dimpotrivă, printr-un management integrat îmbunătățit, se urmărește conservarea biodiversității, în paralel cu creșterea calității vieții pentru locuitorii zonei metropolitane.
Unde se află, exact, pădurea-parc?
Proiectul vizează trupul de pădure de 40 de hectare având ca repere de delimitare, la sud-est, observatorul astronomic din Feleacu, la est, un spațiu privat de evenimente (Wonderland), iar la vest și nord, cartierul Făget al municipiului Cluj-Napoca.
Câți arbori au fost tăiați?
Niciunul.
Cât de mare este intervenția?
Intervenția constă doar din marcajele, panourile de informare, spațiile de odihnă și platformele de activități instalate. În total, vorbim de o suprafață de 60 de metri pătrați, din totalul de 40 de hectare (400.000 de metri pătrați), adică 0,015%. Ne-am ferit să pietruim aleile și drumurile, tocmai pentru a păstra caracterul natural al locului.
Ați întrebat pe cineva înainte?
Toată intervenția s-a realizat pe baza unui studiu științific elaborat de o echipă multidisciplinară din care au făcut parte experți de la Facultatea de Știința și Ingineria Mediului și Facultatea de Biologie și Geologie. Planul rezultat în urma studiului are ca element central protejarea biodiversității. Astfel, au rezultat intervenții minime, din materiale prietenoase, care sa nu deranjeze ecosistemul. Studiul a fost publicat și în prestigioasă revistă științifică „Frontiers in Environmental Science”. De asemenea, proiectul a fost dezbătut public, prin intermediul Centrului de Inovare și Imaginație Civică al Primăriei Cluj-Napoca.
Nu sunt prea multe indicatoare, nu este o amenajare prea intruzivă?
Amenajarea este modulară și reversibilă. Este un proiect-pilot în România. Dacă se va observa că numărul echipamentelor este prea mare, el poate fi ajustat.
Numai la noi se fac astfel de amenajări?
Nu. Pădurea-parc Făget a fost amenajată în cadrul proiectului URBforDAN la care participă patru capitale din Uniunea Europeană – Viena, Budapesta, Ljubljana și Zagreb – dar și orașe importante din afara Uniunii, precum capitala Serbiei, Belgrad, sau Ivano-Frankivsk, din Ucraina. În toate acestea s-au dezvoltat proiecte similare celui din Făget. Liderul de consorțiu este orașul Ljubljana, fostă „Capitala Europeană Verde” în 2016.
Cine a suportat cheltuielile?
Banii au fost asigurați prin Programul Transnațional Dunărea, finanțat de Uniunea Europeană. Valoarea totală a proiectului este de trei milioane de euro, din care componenta clujeană reprezintă 400.000 de euro. Contribuția locală a fost de circa 3.000 de euro.
Buna ziua, pe unde se poate intra in padurea-parc ? Multumesc.
Bună ziua și mulțumim de întrebare. Am actualizat articolul și am introdus coordonatele GPS și o hartă Google. Plimbare plăcută!
Cine vine pana acolo cu masina, unde poate parca?
Cate locuri de parcare au fost amenajate la fiecare intrare?
Exista grupuri sanitare?