Patru dintre cele 66 de localități din România care au câștigat luna aceasta finanțări europene pentru a introduce internet wireless gratuit în spațiile publice sunt membre ale Zonei Metropolitane Cluj. Ele sunt și singurele localități clujene care au câștigat astfel de finanțări, în această rundă.
Este vorba despre Aiton, Bonțida, Tureni și Vultureni. Fiecare dintre cele patru comunități ale ZMC va beneficia de un bon valoric de 15.000 de euro. Banii vor fi folosiți pentru achiziționarea echipamentelor pentru punctele de acces Wi-Fi în locuri precum parcuri, piețe, muzee, spitale etc.
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Cluj a furnizat servicii de informare și consultanță celor patru localități de-a lungul procesului de selecție. Salutăm succesul celor patru comunități și ne bucurăm pentru reușita lor! 🤜🤛
Inițiativa europeană care finanțează aceste proiecte se numește WiFi4EU, iar aceasta a fost cea de-a patra rundă de finanțări. Mai mult de 8.600 de administrații locale din Uniunea Europeană, dar și din Islanda și Norvegia, s-au înscris, însă doar 947 de localități au fost declarate câștigătoare, 66 fiind din România.
În cadrul rundelor anterioare, din cadrul ZMC au mai obținut finanțări comunele Jucu și Ciurila, precum și municipiul Cluj-Napoca. Din restul județului, au obținut finanțări comunele Aghireșu, Mihai Viteazu, Moldovenești și Iara, orașul Huedin și municipiul Câmpia Turzii.
Mai multe detalii, aici: